Simt nevoia sa vorbesc cu cineva si totusi , daca ar fi cineva langa mine , oricine , nu as stii ce sa ii spun . Suna bolnav ? Ei bine , asa ma simt eu acum , un sentiment ciudat , pe care rareori il am . Imi vine sa renunt la tot si totusi ceva ma impinge de la spatre sa continui si sa nu ma opresc . In acelasi timp ma simt si plina de mancare ,chiar daca nu am mancat nimic de doua zile .Tremur toata , imi vine sa tip , sa urlu , sa plang , si totusi stau in liniste asteptand sa treaca timpul .
"Si totusi ... inca lupt ! " asta imi zic in continuu si ma mir de propia mea vointa , de propia mea putere , de faptul ca nu mai cedez ca in trecut in fata unei prajituri sau a mai stiu eu ce .
Ma uit la aceasta imagine :
si totusi nu simt nici cea mai mica pofta cum mi se intampla in trecut . Asta ma face sa zambesc , dar nu de fiecare data . Nici eu nu stiu cum sa explic , chiar daca ma confrunt cu acest sentiment uneori .
Dar o sa trec si peste asta , sunt sigura de asta ! Pana la urma nu ma voi da batuta , adica ar fi pacat sa renunt tocmai acum dupa ce am varsat atatea lacrimi si am facut atatea sacrificii . Si totusi mai am mult pana voi castiga acest razboi ...


































































